Județul Vâlcea : descoperă istoria, arhitectura tradițională și natura superbă

Să trecem în revistă așadar câteva dintre cele mai importante repere arhitecturale ale județului Vâlcea. 

1. Complexul Muzeal Măldărești

Organizat într-un cadru natural pitoresc este considerat un monument deosebit al arhitecturii românești, în care se împletesc armonios elemente țărănești din zonă cu elemente ale unor construcții cu caracter de fortificații . Cula Greceanu își are începuturile în secolul al XVI-lea, când Nan Paharnicul construiește un turn de apărare, iar nepotul sau, Tudor Maldăr, adaugă spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, restul construcției. În România, acest tip de construcție este caracteristic zonei Olteniei. 

Complexul cuprinde:

·       Cula Greceanu

·       Cula Măldărescu (I. G. Duca) 

·       Casa Memorială I. G. DUCA

1.1 Cula Greceanu

Cula este cea mai veche clădire din cadrul acestui complex muzeal, păstrându-și acest nume find transferat prin moștenire de la familia boierilor Maldărescu la familia Greceanu. Argumentele istorice datează construcția către sfârșitul secolului al XVIII-lea când ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de „jupan Gheorghe Maldarescu și jupânița ego Eva”.

Construcția se distinge prin detalii arhitecturale ale stilului brâncovenesc: ferestrele pivniței săpate în piatră traforată, cele doua cerdace au arcade și bolți de penetrare. Ca o particularitate a construcției care o situează printre cele mai vechi de acest tip din țarâ, la Cula Greceanu pivnița nu comunică cu etajul. 

1.2 Cula Măldărescu ( I. G. Duca)

Impunătoare prin masivitatea zidurilor, cula a fost construită în anul 1812 de către Gheorghița Măldărescu, chiar dacă din inscripția de pe peretele etajului se poate descifra 1827, acesta este anul executării stucaturilor. Construcția de forma dreptunghiulara, cu un ieșind în partea de vest este alcătuită din parter si doua etaje. Parterul este realizat în stilul arhitectural tipic culei, având o ușă de acces realizată din lemn de gorun masiv, iar clădirea este prevăzută cu cinci ferestruici înguste. Remarcată pentru decorul autentic, aceasta încăpere a fost folosită foarte des în producțiile cinematografice, aici turnându-se filme de referință ca : „Neînfricații”, „Drumul Oaselor”, „Iancu Jianu – Haiducul.

1.3 Casa Memorială I. G. DUCA 

Construcția a fost edificată în 1912 de către politicianul I.G.Duca, în scopul de a fi utilizată ca reședință de vacanță. Clădirea reflectă prin dimensiuni și amenajare bunul gust al omului care deși a devenit prim-ministru, a reușit să păstreze în tot ce a făcut simțul măsurii.

2.  Lăcașuri de cult din județul Vâlcea

Județul Vâlcea este spațiul în care iubitorii de istorie și tradiție găsesc cele mai frumoase biserici și mănăstiri, vizitate în fiecare an de numeroși pelerini și turiști. Meleagurile vâlcene se pot mândri cu biserici pictate, lăcașe de cult ridicate din lemn, biserici fortificate, mănăstiri înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, repere arhitecturale ridicate în stil brâncovenesc, bizantin sau gotic. Vâlcea este primul județ din România atestat documentar, fapt menționat într-un hrisov din anul 1392.

2.1 Mănăstirea Cozia

Sfințită în data de 8 mai 1388, mănăstirea ctitorită de Mircea cel Bătrân a fost ridicată în anii 1386-1388, într-o regiune unde se cultivau nuci. De aici derivă și numele Cozia, de la termenul koz adică nuc. Mănăstirea este unul dintre cele mai frumoase ansambluri arhitecturale din Vâlcea.

Biserica a fost ridicată din cărămidă și piatră, cu fațade sculptate inspirate de arhitectura monahală din Ravanița și Krușevaț (Serbia), de unde proveneau meșterii zidari. Marele domnitor Mircea cel Bătrân a fost înmormântat conform dorinței sale la mănăstirea Cozia, în 1418. Tot aici, alături de Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, sub numele de Teofana.

Clădirile ansamblului arhitectural au fost reparate și îmbogățite sub domnia lui Neagoe Basarab (1517). 

2.2 Mănăstirea Hurezi

Această capodoperă a artei brâncovenești este probabil cea mai cunoscută și admirată ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu. Inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO, ansamblul arhitectural de la Hurezi este și astăzi considerat un reper unic în arhitectura județului Vâlcea.

Numele mănăstirii Hurezi provine de la păsările de noapte huhurezi. Legenda spune că meșterii care au ridicat superba mănăstire lucrau doar pe timp de noapte, de teama invaziei turcilor. 

Ansamblul monastic Hurezi este considerat cel mai valoros monument brâncovenesc, ce adăpostește valori unice, fapt susținut și de locul său în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO si reprezintă un spațiu unic din punct de vedere spiritual și istoric. Construcția a început în anul 1690 și a fost încheiată și extinsă de către stareții: Dionisie Bălăcescu în 1734 -1735, Hrisant, între 1829 și 1854 și Ioanichie între 1854 și 1873.

Mănăstirea Hurezi deține o bibliotecă valoroasă cu peste 4000 de volume, fiind o adevărată comoară din punct de vedere cultural și spiritual. La Hurezi urma să fie înhumate rămășițele pământești ale voievodului Brâncoveanu, care astăzi se odihnesc într-o altă biserică ctitorită de acesta: Biserica Sfântul Gheorghe din București. 

2.3  Mănăstirea dintr-un Lemn

Situată la 25 km sud de Râmnicu Vâlcea, în comuna Frâncești, Mănăstirea dintr-un Lemn este una dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult vechi din valea Otășăului. 

Mănăstirea a fost consemnată însemnările lui Paul de Alep, care susținea că un călugăr a găsit icoana  Maicii Domnului ascunsă într-o scorbură a unui vechi stejar și o voce l-a îndemnat să construiască pe acest loc o biserică. Icoana care a inspirat crearea Mănăstirii se păstrează și astăzi în biserică. 

Bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică, cu absida altarului decroșata, cu o lungime totală de 13 metri, o lațime de 5.50 m și o înalțime de aproximativ 4 metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului și un pridvor deschis, fără turlă.

Biserica “Dintr-un Lemn”, construită iniţial în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, conform legendei, din lemnul unui singur stejar, a fost reconstruită între anii 1810 - 1814 şi refăcută în anul 1955. 

La Mănăstirea Dintr-un Lemn, a fost înmormântată, în 1723, Doamna Maria, soţia voievodului Şerban Cantacuzino, iar în 1734, Gheorghe Cantacuzino Basarab, fiul acestora. În 1740, Barbu Oteteleşanu, şi soţia sa Maria, cu prilejul naşterii fiului lor Barbu, ridică o cruce de piatră închinată Răstignirii Mântuitorului.

2.4 Mănăstirea Turnu

Denumirea mănăstirii provine vine de la un turn masiv, de pe stânca numită "Piscul lui Teofil", construit în secolul al II-lea de  către legiunile romane din Castrul Arutela, ale cărui ruine se pot vedea și azi în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. Inițial a fost numit "Schitul de după turn", apoi "Schitul Turnu", iar în cele din urmă, "Mănăstirea Turnu".

Istoria ne relatează ca prin veacurile al XV-lea și al XVI-lea s-au retras câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia, trăind la inceput într-o desăvârsită săracie, adapostiți în colibe și case de lemn. Dintre sihaștrii retrași aici cei mai renumiti au fost pustnicii Daniil și Misail, ale caror chilii (săpate în stânca) se văd și astăzi. O atracție deosebită pentru vizitatori sunt Chiliile săpate în piatră, considerate ca spații unde au locuit primii pustnici.

2.5 Mănăstirea Govora

La Mănăstirea Govora a văzut lumina tiparului Primul Cod de legi bisericeşti şi civile din Ţara Românească, scris în limba română, care este cunoscut sub numele de “Pravila cea Mică” sau “Pravila de la Govora”. Documentul a fost tipărit la Govora, în judeţul Vâlcea, și tradus din slavonă de către un călugăr oltean, numit Moxalie (Mihail Moxa).  

Mănăstirea Govora este una din primele mănăstiri construite pe teritoriul Țării Românești. Mărturii precise arată că Vlad Călugărul (1481, 1482-1495) a întărit unele moșii ale obștii în anul 1488. Primul ctitor cunoscut al bisericii este Radu cel Mare (1495-1508), în timpul căruia mănăstirea ajunge una dintre cele mai bogate și cunoscute așezăminte de călugări cărturari. În timpul lui Matei Basarab, mănăstirea ajunge unul din principalele focare de cultură ale vremii. 

Maica Domnului cu aripi de la Mănăstirea Govora este o frescă unică, care se află deasupra uşii de la intrarea în biserică şi o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi și purtând Sfântul Acoperământ. Icoana a fost pictata între anii 1700-1711 de către zugravii Şcolii Brâncoveneşti de la Horezu. În perioada interbelică, această icoană era considerată una dintre cele mai valoroase picturi păstrate din anii 1700. 

3. Repere arhitecturale din Râmnicu Vâlcea

3.1 Palatul de Justiţie

Una dintre bijuteriile arhitecturale, în stil neoclasic, din secolul XIX, situată în centrul orașului Râmnicu Vâlcea este Palatul de Justiţie. În acest moment în clădire funcționează Tribunalul Vâlcea. Înfăţişarea actuală a primit-o în anul 1898 când autorităţile locale și-au dorit să strecoare în peisajul autohton farmecul unor clădiri faimoase din Europa.

Impresionanta clădire se află pe lista monumentelor istorice și a fost inaugurată în toamna anului 1900. De-a lungul anilor, construcția a avut destinația de bibliotecă, Casă de Cultură, Casa Armatei sau sediul Tribunalului Vâlcea. 

În trecut, aici se organizau grandioase baluri şi petreceri la care participau oamenii de vază din judeţ şi nu numai. Din anul 2000, Tribunalul Vâlcea funcţionează în fostul Palat de Justiţie, clădirea fiind restituită Ministerului Justiţiei în anul 1998 şi apoi restaurată.

3.2 Muzeul de artă Casa Simian

Clădirea ce aparţinea familiei Nae şi Tiţa Simian, proprietarii unei fabrici de încălţăminte din Râmnicu Vâlcea de la jumătatea secolului XX, găzduieşte azi cu eleganţă Muzeul de artă Casa Simian. 

Construită în 1940 în stil neoromânesc de celebrii arhitecţi Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, îmbină în mod plăcut elemente stilistice romanice, renascentiste, gotice reuşind să realizeze o impresia unei vile încântătoare în stil mediteranean, sentiment întărit şi de gradina interioară cu coloane albe. Muzeul cuprinde o expoziţie permanentă cu multe lucrări de valoare (pictură şi sculptură) românească ce aparţin unor artişti cu nume sonore: Grigorescu, Vermont, Storck, Petraşcu, Tonitza, Pallady, Țuculescu, Ressu, etc.

4. Hotelul Palace, Băile Govora, Vâlcea  

Hotelul Palace este o emblemă a staţiunii Băile Govora și un cunoscut monument istoric. Clădirea a  fost concepută de arhitectul francez Ernest Doneaud și realizată de inginerii Brătescu și Pukliky (firma Puklicky & C-ie din Bucureşti), în perioada 1911 – 1914. Inspirați de un hotel aflat în staţiunea turistică Ioachimstall din Elveţia, au fost amplasate cele 365 de goluri în zidurile clădirii, care simbolizează zilele unui an întreg și decid poziția spre est-vest a hotelului, ceea ce permite soarelui să pătrundă zilnic în fiecare cameră din edificiu. Din acest motiv se spunea că „la Govora, se închiria soarele cu ora”. 

Edificiul era foarte căutat de protipendada bucureşteană cât şi de cea străină. Camerele erau amenajate cu mobilă din lemn de tei de cea mai bună calitate, candelabre de bronz şi oglinzi de cristal.

La subsol, au fost construite 17 cabine de băi cu apă iodată, toate inspirate de hotelurile cu pretenții din staţiunile străine (Aix - Franța, Baine şi Wiesbaden - Germania); bucătărie, saloane pentru muzică, 6 lifturi etc. 

Hotelul, monument istoric și primul hotel cu bază de tratament proprie din România, are o arhitectură eclectică cu influenţe art nouveau şi elemente de inspiraţie neoromânească. 

Hotelul de epocă se află în cel mai mare parc balnear din România (20,5 hectare). Arhitectura cumulează un curcubeu inspirat de stiluri: de la rococo, baroc, clasic, renascentist și elemente decorative ale stilului popular românesc. Arhitectul Ernest Doneaud, născut la Bucureşti din părinţi francezi și fondator al Societăţii Govora Călimăneşti, începe să schițeze planurile Hotelului Palace din noua staţiune: Govora. Clădirea a fost construită pe şapte nivele iar pentru ca greutatea edificiului să fie cât mai mică, s-a decis ca pereţii despărţitori să fie confecţionaţi din plută. Primul nivel este zidit din piatră cioplită și este înălţat pe o placă de plumb, fixată pe o reţea de rulouri metalice, în vederea preluării și amortizării mişcărilor seismice.

Palace-ul de la Govora este considerat ca fiind primul hotel cu bază de tratament din România Clădirea era dotată cu lifturi pentru clienți, apă caldă/rece, semnalizare pentru cameristă şi aparate de radio. La parterul clădirii existau un restaurant luxos și câteva saloane pentru muzică şi lectură. 

Camerele de lux de la primul etaj au găzduit personalităţi ale vremii precum: Mihail Sadoveanu, academicienii Radu Voinea și prof. Gr. Benetato, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Elena Zamora, Ion Dacian, Iolanda Mărculescu. Tot aici a funcţionat până în anul 1947 şi prima bibliotecă din Băile Govora.

Hotelul are astăzi 132 de spaţii de cazare, restaurant a la carte, bar de zi, terasă, săli de conferinţă, un  magazin gen boutique cu obiecte de artizanat hand-made, un centru balneo-climateric pentru afecţiuni respiratorii şi reumatismale, un centru de cardiologie și un nou centru Spa. 

5.  Pavilionul central din Călimănești

Cunoscut și sub denumirea "Hotel Central", Pavilionul este un monument istoric și de arhitectură emblematic pentru stațiunea Călimăneşti. În forma sa inițială, hotelul avea un singur etaj. 

Pavilionul a fost inaugurat pe 12 iulie 1886 cu rol de stabiliment de băi și hotel, fiind reamenajat în anii 1910 – 1911. Clădirea a fost supraînălțată și dotată cu o secție de tratament balnear pentru reumatism, de către renumitul arhitect Gheorghe Mandrea. 

În anul 1948, Stabilimentul Băilor a fost naționalizat și a trecut în administrarea băilor Govora iar începând cu anul 1981 ajunge în administrarea primariei Costești. În 2001, Stabilimentul a fost retrocedat descendenților familiei Sacerdoteanu, iar mai apoi a devenit o frumoasa destinație turistică : Hanul Vatra.

Construită în 1940 în stil neoromânesc de celebrii arhitecţi Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, construcția îmbină în mod plăcut elemente stilistice romanice, renascentiste, gotice, reuşind să dea impresia unei vile încântătoare în stil mediteranean, sentiment întărit şi de gradina interioară cu coloane albe. 

Muzeul cuprinde o expoziţie permanentă cu multe lucrări de valoare (pictură şi sculptură) românească ce aparţin unor artişti cu nume sonore: Grigorescu, Vermont, Storck, Petraşcu, Tonitza, Pallady, Țuculescu, Ressu, etc. De asemenea, muzeul mai are şi un tablou din şcoala veneţiană din prima jumatate a secolului XVIII.  Anual, aici sunt organizate expoziţii de pictură şi sculptură contemporană, iar vara în curtea interioară a muzeului expun artişti plastici din Vâlcea.

6.Casa memorială „Anton Pann”

Casa care adăpostește expoziția memorială Anton Pann este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foișor și pivniță. Expoziția scoate în relief peregrinările pe meleagurile Vâlcei, datând din anii 1826 - 1828 și 1836- 1840, ale celui ce a rămas în conștiința urmașilor drept "fiul Pepelei cel isteț ca un proverb" și care a fost dascăl de "musichie" la școala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului. Anton Pann s-a refugiat în 1812 în București, iar în 1827 a fost numit profesor de muzică bisericească la Seminarul din Râmnicu Vâlcea.

Casa-muzeu a fost translatată în 1982 pe o distanță de 37 m de pe amplasamentul ei inițial, odată cu modernizarea și reamenajarea teritorială. Expoziția a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei modeste locuințe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea, aici fiind prezentate piese de mobilier (divan, bibliotecă, masă, scaune), obiecte decorative din cositor, alamă, alpaca și portrete ale unor personalități din epocă, ce au avut legături cu viața și opera scriitorului.

7.  Muzeul Viței de Vie și a Vinului - Drăgășani

Clădire multifuncțională ( cu destinație de spații comerciale și locuință) are  o compunere a fațadelor stilistic eclectică. Exteriorul se distinge prin decorațiuni dantelate (de influență orientală), amplu desfășurate pe frontispiciu de deasupra intrării principale și în planul superior al arcadelor trilobate din cele două logii elegante. În clădire funcționează expoziția muzeală organizată tematic pentru a reflecta specificul ocupației viticole din podgoriile Drăgășaniului.

Clădirea a fost construită înainte de anul 1920 de către Dumitru C. Popescu, un prosper comerciant al urbei, în stilul arhitectonic neo-romanesc, stil dominant în arhitectura românească a începutului de secol XX. și face parte din patrimoniul cultural al României (face parte din inventarul monumentelor istorice, oficializat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional). De-a lungul anilor, clădirea a servit ca sediu pentru mai multe instituții dar din anul 1974 a fost transformat în muzeu al Viei și Vinului. A fost deschis vizitatorilor la data de 30 aprilie 1983, piesele colectate fiind expuse în trei secții: secția viticolă, secția artă și secția arheologie.

Concluzii

Cu siguranță mai sunt multe monumente arhitecturale deosebite în Vâlcea, ce merită descoperite. Noi am menționat câteva dintre cele mai importante, dar călătorii care ajung în zonă vor fi tentați să viziteze numeroasele puncte de interes turistic, cultural și istoric din minunatele ținuturi ale județului Vâlcea. 

Centrul National de  Informare și Promovare Turistică Vâlcea îți stă la dispoziție cu informații utile despre destinații interesante, evenimente și proiecte legate de oraș.

Menționăm că materialele documentare și fotografiile publicate în articol au fost oferite cu multă amabilitate de către Consiliul Județean Vâlcea și CNIPT Vâlcea.