Orașul Blaj - cultură, istorie și tradiție într-un singur loc

Știați că Blaj este cunoscut și sub numele de „Mica Romă”?

Orașul atrage turiști și cercetători datorită bogatului său patrimoniu cultural și arhitectural. Istoria și tradiția acestui oraș pot fi cel mai bine înțelese prin vizitarea obiectivelor sale turistice.

Stejarul lui Avram Iancu - martor secular al evenimentelor istorice

Acest monument natural, cu o vechime de peste 600 de ani, se află în fosta grădină a castelului mitropolitan (astăzi Parcul Avram Iancu).

Acest măreț stejar a fost martorul multor evenimente istorice semnificative de-a lungul secolelor. Printre acestea se numără semnarea faimosului Tratat de la Blaj, la sfârșitul anului 1687, între reprezentanții monarhiei habsburgice și ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apaffi al II-lea (1676-1713), când Transilvania și-a pierdut independența și a trecut sub stăpânirea monarhiei austriece.

Chiar sub coroana acestui stejar, în primăvara anului 1737, episcopul Ioan Inochenție Micu Klein a schițat planurile pentru viitorul oraș Blaj.

Deși stejarul și-a câștigat faima cu secole în urmă, numele de "Stejarul lui Avram Iancu" i-a fost atribuit abia în 1849, datorită prieteniei dintre mitropolitul Alexandru Sterca Șuluțiu (1794-1867)  și eroul național Avram Iancu, ,,Crăişorul Munţilor”. Sub ramurile acestui stejar, cei doi patrioți, buni amici din copilărie, își petreceau adesea zilele discutând despre problemele istorice, culturale și politice ale românilor din Transilvania.

„Stejarul lui Avram Iancu” a rămas, de-a lungul secolelor, un martor tăcut al schimbărilor prin care a trecut orașul de la confluența Târnavelor, captând atenția prin grația, vigoarea şi farmecul multi-secular.

Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime” - clădirea în jurul căreia s-a format actualul Blaj

Unul dintre cele mai importante simboluri ale Blajului este Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime”, o clădire monumentală barocă care domină centrul orașului.

Ideea construirii catedralei a fost inițiată de episcopul Ioan Inochenție Micu Klein (1700-1768) încă din 1737, când a ajuns la Blaj, pe atunci o mică moșie nobiliară, plănuind să dezvolte orașul în jurul catedralei și al școlii. Astfel, în 1738, a început construcția primei clădiri baroce din mediul românesc, după planurile arhitectului Martinelli de la curtea din Viena. Construcția a durat 27 de ani și a fost sfințită în 14 septembrie 1765.

Impunătoarea cupolă a catedralei a fost pictată de frescarul Iacov Zugravul din Rășinari. Clădirea a suferit modificări semnificative în timpul episcopatului lui Ioan Lemeni (1780-1861), când au fost extinse naosul și altarul, și au fost adăugate două turnuri împreună cu esplanada.

Transformările arhitecturale prin care a trecut biserica sunt amintite şi de inscripţia aşezată în anul 1837 deasupra intrării principale.

Catedrala și-a reconfirmat statutul de simbol al renașterii naționale în 14 mai 1848, când Simion Bărnuțiu a ținut celebrul său discurs de la amvon, considerat programul Revoluției Române din Transilvania.

Catedrala se mândrește cu un mare covor de lână, țesut la 1900 în Maramureș după desenele renumitului pictor Octavian Smigelschi (1866-1912). Covorul prezintă un vultur uriaș cu aripile desfăcute deasupra unei cetăți. Fundalul roșu, galben și albastru reprezintă culorile drapelului național.

Rămășițele episcopului Inochentie Micu Klein au fost aduse, conform dorinței sale, în catedrală în anul 1997, de la Basilica Madonna del Pascolo din Roma. Ele au fost așezate într-un loc de onoare, într-o criptă aflată în partea dreaptă a iconostasului.

Din 2002, alături de el, în cavoul din partea stângă a catapeteasmei se odihneşte un alt martir al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice, Cardinalul Alexandru Todea (1912-2002).

Teiul lui Eminescu - odă marelui poet

Mihai Eminescu, marele poet român, în vara anului 1886, a traversat munții pentru a vedea Blajul, centrul renașterii naționale și culturale a românilor. Potrivit legendei, inspirat de priveliște, Eminescu ar fi exclamat entuziast: „Te salut din inimă, Romă Mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să o pot vedea!”.

Aceste cuvinte ale poetului au intrat în istorie și au dat orașului Blaj supranumele de „Mica Romă”. Pe dealul de unde a văzut pentru prima dată Blajul, creșteau câțiva tei tineri. Unul dintre ei a supraviețuit și a devenit tot mai frumos odată cu trecerea anilor. Mai târziu, elevii Blajului l-au numit „Teiul lui Eminescu”, nume sub care este cunoscut și astăzi. Teiul este un simbol al inspirației lui Eminescu și al legăturii sale strânse cu Blajul.

Crucea lui Avram Iancu - simbol al Revoluției Române

Istoria ne spune că groaznica foamete din anii 1815-1818 i-a determinat pe țăranii din această zonă să mănânce scoarța copacilor, împreună cu coceni de porumb măcinaţi. Cu toate acestea, episcopul Ioan Bob le-a sărit în ajutor, împrumutându-le grâu cu obligația de a-l restitui în anii următori. Când a venit momentul restituirii, episcopul a renunțat la datorie.

În semn de recunoștință pentru acest act de generozitate, în 1820-1821, locuitorii satelor din jur au ridicat Crucea lui Bob pe Dealul Viilor. Locuitorii din Blaj au schimbat numele în 1848, denumind-o Crucea lui Avram Iancu, în memoria Craiului Munţilor care a mobilizat şi condus un număr mare de moţi la adunările de la Blaj din aprilie, mai şi septembrie.

În noaptea de 28 noiembrie 1908, Crucea lui Iancu, simbolul națiunii române, a fost distrusă prin explozie. Ulterior, a fost reconstruită la inițiativa și pe cheltuiala savantului Ioan Micu Moldovan.

În memoria lui Avram Iancu și a Revoluției Române din Transilvania din 1848, în 1993 a fost dezvelit acest monument realizat de sculptorul Andrei Ostrap. În toamna anului 2001, Crucea lui Avram Iancu a fost mutată de pe Dealul Viilor și plasată în Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”, unde se află și astăzi.

Casa lui Iacob Mureșianu - căminul faimosului compozitor

Casa lui Iacob Mureșianu din Blaj, cunoscută și sub numele de "Casa cu Muze", a fost locuința faimosului compozitor între anii 1888 și 1917. Aceasta se află pe Bulevardul Republicii, la numărul 47, și este decorată cu patru picturi reprezentând muze ale artelor: dansul, muzica, poezia și literatura. Acestea au fost create de Anton Zeiller, un bun prieten al compozitorului. Acest detaliu vizual face ca locuința să reflecte pasiunile lui Mureșianu pentru cultură și artă, fiind un simbol al influenței sale culturale și muzicale în orașul Blaj.

Palatul Cultural - clădire de mare valoare arhitecturală

Palatul Cultural a fost proiectat în 1930 de arhitectul bucureștean Victor Smigelski, ca spațiu destinat organizării evenimentelor inițiate de Asociația Culturală ASTRA. Începând cu anii 1960, clădirea a găzduit cinematograful orașului, iar mai târziu au fost amenajate aici Muzeul Istorico-Etnografic din Blaj, Biblioteca Orășenească și Centrul de Radiodifuziune Blaj, iar spațiul interior a fost adaptat cerințelor de utilizare. Palatul Culturii din Blaj a câștigat în 2017 premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului.

Clădirea a suferit pagube semnificative în urma unui incendiu ÎN anul 1995, dar a fost restaurată cu sprijinul autorităților locale. Proiectul arhitectural condus de arhitectul Vlad Sebastian Rusu a reușit să îmbine istoria clădirii și urmele incendiului, creând un spațiu contemporan pentru diverse forme de artă.

Câmpia Libertății

40.000 de români s-au adunat pe acest câmp în timpul Marii Adunări Naționale din 1848 pentru a cere drepturi sociale și politice. Cu ocazia semicentenarului ASTRA, la Adunarea Generală organizată la Blaj în 1911, Aurel Vlaicu a survolat Câmpul Libertății. Ansamblul „Gloria”, opera sculptorului Ioan Vlasiu, înalt de 18 m, impresionează toți vizitatorii cu stemele sale istorice, alcătuite din 26 de busturi ale celor mai importanți oameni de știință și revoluționari din țările românești.

Mulțumim Primăriei Blaj prin amabilitatea domnului Primar Gheorghe Valentin Rotar și conducerii Palatului Cultural Blaj,reprezentat de Domnul Director Ovidiu Câmpean fără de care realizarea acestui articol nu ar fi fost posibilă. 

Sursa fotografiei introductive: Andrei Stanea.