Vizitează Bistrița și admiră cele mai importante repere arhitecturale medievale

Dacă te afli într-o vizită în Bistrița, iată câteva locuri pe care le poți vizita într-o singură zi în acest oraș medieval, situat la granița dintre Transilvania și Bucovina:

1. Ansamblul Sugălete

Poziționat în partea de nord a Pieței Centrale, ansamblul Sugălete este format din 13 imobile cu arcade la parter, ce aparțineau negustorilor din acele timpuri. Constructia intregului ansamblu a început în anul 1480, durând între 80 si 90 de ani. Sunt 20 de bolte cuprinse între 21 de stâlpi de piatră, boltele evoluând ca stil, de la stilul gotic spre cel renascentist . Ansamblul a ramas practic neschimbat în ultimii 450 de ani. Acest ansamblu de case, numit și Șirul Sugălete, este cel mai lung șir de imobile medievale din România.

Primul imobil din șir este Casa parohiei evanghelice, aparținând comunității bisericii evanghelice luterane. Această casă și-a păstrat și astăzi funcția încă din perioada medievală. Pe chenarul din piatră se poate citi inscripția ce amintește că imobilul datează din anul 1480. Frumoasa statuie a Sfântului Nicolae așezată într-o nișă dă un plus de farmec și spiritualitate aceste clădiri.

Casele șirului Sugălete au avut toate ca proprietari meșteșugari și negustori, fiind la vremea respectivă o zonă populată în care se făcea negoț. Subsolurile adăposteau inclusiv beciuri adânci cu vinuri locale faimoase. 

Una dintre cele mai interesante case din ansamblul Sugălete este casa Petermann, construită de armurierul orașului. Arhitectura acestei clădiri este remarcabil de frumos păstrată. Scară interioară are o rampă cotită, decorată în stil renascentist, iar tâmplăria ferestrelor și ușilor este și astăzi păstrat în forma autentică. Arcadele specifice acestui șir de clădiri bistrițene aparțin aceluiași curent stilistic ce poate fi regăsit în arhitectura medievală a marilor orașe central europene cum ar fi Praga sau Cracovia.

Astăzi casele ansamblului Sugălete sunt proprietăți private iar unele din ele pot fi vizitate ca de exemplu ultima casă din zona estică ce găzduiește Galeria artiștilor plastici din Bistrița.

2. Casa Argintarului 

Acest minunat monument de arhitectură medievală a fost edificat între anii 1560 – 1563 de către meșterii pietrari conduși de italianul Petrus Italus de Lugano. 

Clădirea este un exemplu de arhitectură renascentistă, fiind și azi considerată una din cele mai frumoase construcții medievale din Bistrița. Casa Argintarului este ridicată conform unui plan tipic pentru arhitectura acelei epoci, având atelierul de prelucrare al metalelor situat la parter și camere de locuit și primit oaspeți, la etaj.

Elementele arhitecturale păstrează principiile secțiunii de aur, iar casa este un exemplu tipic al reședințelor de patricieni din nordul Italiei. Pentru a obține forme perfecte ale clădirii, constructorii au combinat compozițiile de forme geometrice păstrând proporția de aur. 

Ferestrele cu profile de piatră, vizibile pe fațada principală, sunt completate în interior de o serie de uși și detalii originale. Portalul carosabil este încadrat de pilaștri poziționați pe piedestaluri înalte, după modelul arhitecturii florentine din secolul al  XV- lea. Fereastra din partea estică a fațadei se termină în arc circular, pe exteriorul căruia sunt sculptate două potire, simboluri ale breslei aurarilor sau argintarilor. 

Meșteșugul prelucrării aurului și argintului era foarte dezvoltat în Bistrița, mai ales că metalele prețioase erau  exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere. Creații ale aurarilor și argintarilor din Bistrița sunt prezente astăzi inclusiv în muzee europene. 

După ce a trecut printr-un proiect de reabilitare, clădirea Casa Argintarului găzduiește un muzeu exponate inspirate de profesia vechilor meșteșugari, iar holul și sala mare a casei sunt decorate cu lucrări de artă plastică realizate de Norbert Thomae.

3. Mănăstirea Minorită

Considerată cea mai veche construcție din Bistrița, biserica minorită a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIII- lea ( anii 1270-1280 ) de către ordinul călugărilor franciscani, în apropierea fostei Porți a Lemnelor situată pe partea estică a vechii Cetăți. 

Monumentul construit inițial in stil gotic a suferit numeroase transformări, după distrugeri și daune în urma invaziilor tătare, una dintre transformări având loc în anul 1494. In spatele edificiului se poate vedea o parte din vechiul zid de apărare al cetății. Altarul poligonal are bolți pe ogive sprijinite pe colonete angajate, după modelul arhitectural romanic târziu și a goticului timpuriu. Nava bisericii a fost construită în preajma anilor 1494-1518. Formele diferite ale chenarelor de piatră pun în valoare etapele diferite de construcție și evidențiază evoluția stilistică a artei medievale din Transilvania.

Biserica păstrează elemente de arhitectura cisterciană, ca și Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov. Între anii 1540 si 1542 , sub presiunea Reformei Luterane, sașii au devenit luterani iar franciscanii aflați aici  au fost forțați sa părăsească mănăstirea si orașul, impunătoarea clădire rămânând în administrarea bisericii luterane, fiind folosită timp de secole ca un simplu depozit,  hambar cu grâne sau pivniță de vinuri. 

După anul 1724, odată cu reapariția religiei romano-catolice, biserica a fost refăcută iar în anul 1893 ansamblul a fost cumpărat de la sași de către enoriașii români  greco-catolici,  la prețul de 35.000 de florini , urmând ca  mai târziu, în perioada comunistă, biserica  să fie preluată de către Biserica Ortodoxă.

Situată în Piața Unirii nr 7, clădirea este astăzi Biserica Ortodoxă cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Biserica se remarcă prin câteva elemente originale : ceasul solar pe latura sudică, zona supraînălțată a corului și completarea zidăriei cu deschideri asemenea unei biserici fortificate. 

4. Biserica Evanghelică din Bistrița

Biserica evanghelică din Bistrița este cel mai cunoscut monument arhitectural al orașului, un adevărat simbol pentru istoria urbei.

Construită de comunitatea sașilor din Bistrița la sfârșitul secolului al XIII-lea, Biserica a cunoscut diferite etape de reconstrucție și restaurare.  Refacerea majoră din secolul XIV a remodelat practic aspectul Bisericii, care a capătat forma arhitecturală a unei bazilici, cu trei nave și cu o clopotniță situată în fațada de vest. Altarul destinat tuturor sfinților a fost înălțat cu contribuția lui Petrus Kretczhmer, care și-a donat întreaga avere Bisericii. De asemenea în această perioadă (1430) sunt amplasate clopotele bisericii. 

O a treia fază de construcție a început în 1475 și s-a încheiat în 1520, când biserica a devenit o biserică hală în stil gotic. Inițial, conform planurilor mai vechi ale orașului, a fost construit un zid de incintă în jurul bisericii, iar în 1487 a început construcția unui turn de apărare și observație a orașului în aceeași zonă. Integrarea acestui turn în structura bisericii a condus la demolarea turnului nordic și la ridicarea unui turnuleț cu scară în spirală, care oferea acces independent către noul turn. Între noul turn și turnul orașului s-au păstrat două ferestre din vechea fațadă din secolul al X-lea.

În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romane, a început construirea unui nou turn în apropierea turnului existent, dar acesta a fost inițial plasat în afara zidurilor bisericii. Abia în 1487 s-a efectuat legătura între cele două structuri, prin lucrări de zidărie și tâmplărie. Turnul a avut un scop predominant de pază și supraveghere în timpurile dificile, servind și ca post de observare pentru izbucnirea incendiilor. Construcția turnului a avansat în etape succesive: în 1487 s-a ajuns la jumătatea celui de-al doilea etaj, așa cum arată data 1487 sculptată pe peretele exterior nordic. În 1509, anul a fost inscripționat la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, iar la nivelul patru, anul 1513. Etajul final, al cincilea, a fost finalizat în 1519, conform mențiunii pe peretele exterior. Cu toate acestea, lucrările au fost completate abia în 1544, conform înregistrărilor Primăriei.

În paralel cu construcția turnului, s-au desfășurat lucrări de renovare a bisericii, cu consolidarea și extinderea navei, precum și adăugarea portalurilor bipartite specifice goticului târziu pe laturile nordică și sudică, precum și extinderea corului. În 1533, episcopul Transilvaniei a răspuns pozitiv dorinței enoriașilor din Bistrița de a reconstrui biserica. În această etapă, planul vechi bazilical a fost înlocuit cu o structură de tip hală. Pentru finalizarea lucrărilor, s-a încheiat un contract în data de 17 ianuarie 1560 între consiliul orășenesc și arhitectul Petrus Italus, originar din Lugano, în valoare de 3000 de florini. 

Lucrările s-au încheiat în 1563, conform inscripției de pe aticul portalului vestic, iar meșterul elvețian a introdus elemente noi de decor renascentist în aspectul bisericii parohiale din Bistrița. Fațada vestică a fost semnificativ modificată prin construirea unui pilon de zidărie impresionant, cu influențe din spațiul polonez, ceea ce a dus la denumirea de atic polonez.

În decursul anilor ulteriori, biserica nu a suferit modificări majore, dar în urma incendiului din 1857, care a distrus acoperișul și ceasul turnului, ultimul etaj al turnului a fost reconstruit în stil neo-gotic. Nu a fost din păcate singurul incendiu care a afectat Biserica. 

În seara zilei de miercuri, 11 iunie 2008, în jurul orei 20.00 la Biserica Evanghelică din Bistrița s-a declanșat un incendiu devastator. Incendiul a distrus șarpanta și învelitoarea turnului, acestea prăbușindu-se, o parte în exteriorul turnului, dar cea mai mare parte în interior, peste bolta ce acoperea sala-muzeu de la baza turnului.  Au fost distruse și planșeele din lemn ale nivelelor intermediare, având ca efect și prăbușirea clopotelor și mecanismelor ceasului. Focul s-a extins și la șarpanta navei centrale, distrugând o parte a valoroasei șarpante gotice. 

Pompierii au fost prezenți la fața locului din primele momente ale izbucnirii incendiului, însă cu mare greutate au reușit să limiteze distrugerile, în special la șarpanta navei, împiedicând astfel producerea unui dezastru. După degajarea resturilor din interiorul turnului s-a constatat că cele două clopote s-au topit datorită temperaturilor “de furnal” din timpul incendiului.

În anii următori tragicului eveniment Biserica Evanghelică a fost doar parțial reabilitată. Implicarea exemplară atât a etnicilor sași precum și a administrației orașului a fost concretizată prin reconstrucția turlelor turnului, prin înlocuirea clopotelor și a orologiului, și prin refacerea acoperișului bisericii. 

Un lift modern din sticlă a fost montat și dat în folosință în anul 2012 pentru ca vizitatorii să poată admira citadela de la înălțimea balconului din piatră.

Edificiul a traversat un nou proces de reabilitare. Au fost restaurați pereții, porțile laterale, monumentele din piatră, vechea orgă precum și mobilierul, vitraliile și picturile murale. În perioada 13-14 mai 2023, sute de sași s-au reunit la Bistrița pentru resfințirea bisericii evanghelice înainte de finalizare, după aceasta dată biserica fiind deschisă pentru vizitare. 

5. Casa Ion Zidaru

Casa Ioan Zidaru este una din cele mai cunoscute clădiri medievale etajate, de la mijlocul veacului al XVI-lea. Construită înaintea anului 1500, Casa Ioan Zidarul reprezintă unul dintre cele mai semnificative exemple ale arhitecturii gotice târzii din Transilvania.

Clădirea a fost deținută de Andreas Beuchel, un jude al orașului Bistrița, fiind apoi transformată într-un palat în miniatură.

Povestea casei și a proprietarilor săi constituie un capitol interesant în evoluția vieții urbane din Bistrița în prima jumătate a secolului al XVI-lea.  Ioan Zapolya, care a devenit voievod al Transilvaniei cu sprijinul lui Petru Rareș, a cedat Bistrița acestuia din urmă în 1529. Domnitorul Moldovei a solicitat bistrițenilor plata dării cuvenite, demonstrând în același timp forța prin intermediul unei expediții militare. Andreas Beuchel a fost acuzat de trădare pentru că a părăsit orașul în timpul asediului și a fugit în tabăra lui Petru Rareș de la Tărpiu, a reușit să fugă spre Rodna și ulterior la Curtea lui Petru Rareș de la Suceava. 

Cu toate acestea, el s-a întors în Bistrița, încredințat că acuzațiile îi vor fi retrase. El a fost însă judecat, condamnat la moarte și executat prin decapitare. Capul său a fost plasat într-un coș de nuiele și aruncat în apa Bistriței, o imagine care este reprezentată pe peretele de Nord-Est al Bisericii Evanghelice. Casa a revenit în posesia județului Bistrița, apoi a fost vândută lui Thomas Werner, care ulterior a vândut-o umanistului important al vremii, Cristian Pomarius, la un preț de 800 de florini datorită valorii sale.

În 1538, casa a fost achiziționată de Ioan Zidarul (Johanes Murator), arhitect și constructor, care a fost angajat pentru construirea bisericii "Sfântul Dumitru" din Suceava, la cererea domnitorului moldovean, Petru Rareș, contra sumei de 360 de florini. Din motive necunoscute, biserica s-a prăbușit înainte de finalizare, iar Ion Zidaru, temându-se de Petru Rareș, a fugit mai întâi la Bistrița și apoi la Sibiu.

Domnitorul Moldovei a impus sechestru asupra casei constructorului din Bistrița, considerându-l proprietarul de drept al imobilului, la fel ca descendenții săi, Ilias Vodă și Alexandru Lăpușneanu. Acesta din urmă a vândut casa în 1549 unui locuitor din Bistrița numit Paul Budaker. Deoarece mai rămăsese de plătit o sumă de 100 de florini, suma lăsată de Ion Zidaru, Alexandru Lăpușneanu a implicat proprietarii casei într-o serie lungă de procese, care s-au încheiat cu judecata în fața împăratului Ferdinand, la Presburg, la 19 februarie 1556.

În prezent casa, fiind retrocedată moștenitorilor, este disponibilă pentru vânzare, fiind prezentă în portofoliul agenției imobiliare Blitz din Bistrița.

Clădirea este situată în Piața Centrală, lânga Biserica Evanghelică.

6. Turnul Dogarilor 

Turnul Dogarilor a fost construit de către breasla ce se ocupa de prelucrarea lemnului și fabricarea butoaielor, fiind locul în care meșterii se întâlneau și organizau întâlniri ale breslei. Acest Turn este singurul păstrat din Cetatea medievala a Bistrițe, împreună câteva fragmente de zid din latura sudică a cetății. 

Cetatea Bistriței face parte din cele 7 cetăți medievale din Transilvania, aflându-se în cel mai nordic burg săsesc, cu fortificații de apărare interesant construite. Fortificațiile și turnurile de apărare au fost construite de către diferite bresle, existând și porți precum Poarta ungurească sau Poarta lemnelor. Din cele 18 turnuri de apărare ale Cetății, astăzi a mai rămas în picioare doar Turnul Dogarilor.

Turnul are ziduri groase de 1,5 m, patru niveluri, având o formă rectangulară. La interior, turnul Dogarilor are trei încăperi cu scara de acces dispusă pe latura nordică, înspre oraș. Încăperea de la parter coboară către fostul șanț al cetății.  Accesul la parterul turnului se realizează direct din stradă, printr-o poartă cu arc semicircular.

O veche legendă prezintă turnul legat de restul orașului printr-o rețea de canale subterane, având legături cu Biserica Evanghelică și cu Ansamblul Sugălete, precum și cu dealul dinspre nordul Cetății Bistrița, oferind un extraordinar refugiu în cazul asediilor prelungite.

Turnul a fost restaurat în anul 1926 iar zidurile rămase au fost refăcute în anul 1968. Cu înălțimea de aproximativ 25 de metri, turnul Dogarilor arată importanța extraordinară a sistemului de apărare pentru vechea cetate. La sfârșitul secolului XIX, fortificația cetății a fost parțial demolată, păstrându-se Turnul dogarilor și o parte din zidurile de curtină. Etajele turnului sunt amenajate, găzduind expoziții de artă sau expoziții de obiecte tradiționale tipice zonei. 

Merită menționat pe strada Dogarilor s-a numit și strada Fierarului Georg Pfaffenbruder - un erou remarcabil care a apărat cu barosul său cetatea contra mercenarilor generalului Basta, în anul 1602. O statuie a fierarului este și azi mărturie a curajului său, străjuind una din răspântiile cetății. 

Suntem convinși că această călătorie virtuală pe meleagurile bistrițene v-a convins să vizitați orașul. Veți fi cu siguranță încântați de reperele arhitecturale medievale din orașul Bistrița.  

Mulțumim echipei CNIPT Bistrița, care ne-a pus la dispoziție cu multă amabilitate fotografiile și informațiile necesare realizării acestui articol.